m-am saturat. nu vreau decat sa ma retrag sub o piatra si sa mor. ce platesc de-a trebuit sa renasc in fiinta asta patetica si incapabila de a-si revendica dreptul la fericire? si de ce, o oare, trebuie sa fiu atat de crancen de constienta de greselile pe care le fac ? daca nu pot sa le impiedic, ce sens mai are sa le privesc intamplandu-se ? stiu, stiu ca problemele mele sunt simple mofturi in oceanul fara fund al suferintei umane. dar n-am cum sa le intorc spatele si sa ma prefac ca nu le vad.
nu exista tortura mai mare decat cosmarul propriei minti.
maine ma voi simti mai bine. mai rau nu poate fi.
Inscription à :
Publier les commentaires (Atom)
Sunt curios... cum ai trecut la blogging? Plictiseala? nevoia de a scrie? cum, ce?
RépondreSupprimerSi da.. tine-o tot asa. Scrie pentru tine, apoi pentru ca in timp, un ratacit va intra si se va linistii in cuvintele tale. Asa, ca mine...
Multumesc, bafta.
motivul e, banuiesc, la confluenta dintre mania mea recurenta de a-mi insemna stari de spirit sau cate o idee pe ici pe colo si instinctul de imitatie - am vazut pe la altii si mi-a placut asa ca monkey see monkey do.
RépondreSupprimeriti multumesc pentru cuvintele de incurajare, unicul si nepretuitul meu cititor :)