panica! panica! panica!

ce ne-aduce mosu'? partea 1

am senzatia ca a trecut ceva vreme de cand am scrijelit vreun rand cu nuanta de "my dear diary". s-a mai intamplat cate ceva intre timp. nimic senzational insa - doar involburari de caleidoscop. sa vedem ... e sfarsit de noiembrie. ma apropiu, incet dar din ce in ce mai sigur, de sustinerea de teza.
da, da! nu stiu cum de - eu una voi crede cu adevarat cand ma voi vedea cu o diploma in mana - dar teza pe care o tarasc dupa mine de vreo 4 ani ca pe o bila de puscarias se apropie de final. nu am renuntat. nu m-au dat afara. e unul din misterele inexplicabile ale universului si trebuie acceptat ca atare. iata-ma deci pregatind prezentarea. powerpoint FTW !! de unde si rostul acestei sesiuni de monolog virtual.
tocmai am gasit solutia pentru una dintre hibele sacaitoare ale PPT 2007: imposibilitatea de a lucra cu instante multiple. e nasol de tot cand vrei sa editezi, copiezi, lucrezi pe mai multe monitoare. asa ca m-am gandit sa difuzez si eu aceasta perla de intelepciune apartinand vreunui ilustru necunoscut ( pe care-l pup in frunte cu aceasta ocazie :D )

sursa

If you want to edit two PowerPoint presentations side by side you can open them both and choose Windows> Arrange All. If you have a multiple monitor set up it's possible to stretch Powerpoint across the two monitors and then arrange all to have one presentation in each monitor.

The problem is you only get one toolbar and need to flick back and forth between monitors.

Solution

Confuse PowerPoint.

Set up a second user account. It MUST have a password. Start Powerpoint as normal THEN start a second instance as the second user!

How? In the Start menu SHIFT right click the PowerPoint icon and choose "Run As" and enter the details for the other user. You need to have Admin privileges to do this!

tadam !!

still here

still waiting.

in care mi se ridica un val de uitare de pe creier

sviatoslav richter. asa zicea pe caseta.
sviatoslav richter si orchestra filarmonica din 'warsaw'. nici macar nu era a mea caseta aceea, o primisem imprumut de la o verisoara, impreuna cu un bach si un mozart - care s-au estompat undeva in arriere-planul preocuparilor mele muzicale din acea epoca. doar rachmaninov a tinut frontul invaziei de axeli, cobaini, steveni si toti cei care le-au urmat vreme de cativa ani buni, pana sa adoarma si el, in cele din urma, intr-un colt ferit al mintii mele avide de schimbare.

sigur, dupa o vreme am revenit spre muzica clasica si, adept fidel al culturii digitale, am 'descarcat' la rachmaninov de pe unde am apucat. L-am integrat in zona "clasicii pe care ii ascult cu placere" si il vizitam odata la 2 - 3 luni, pentru a-mi clati urechile de cacofonia contemporana in care ma balacesc de regula. toate bune si frumoase. oare? tell me what's wrong with this phrase: "imi place Concertul Nr. 2 ... bun, nu ma da peste cap, ca in copilarie - pe vremea aceea oi fi fost mai usor de bulversat dpdv muzical - dar e ok"

Ieri, in cursul unei misiuni de explorare pe youtube, am dat peste numele acesta greoi, ruso-germanofon care a strapuns oarecum ceturile uitarii. Richter plays Rachmaninov. Richter. Sviatoslav. si orchestra filarmonica din warsaw.




oh, prostie umana! ceea ce aveam eu pe calculator, versiunea aceea insipida si uitabila pe care am ascultat-o in tampenie in ultimii ani, nu are nimic a face cu splendoarea intunecata a interpretarii care si-a lasat amprenta asupra mea in secolul trecut!





Ciudat, cateodata galopul aceasta nesfarsit peste ani imi seamana cu un joc de tetris - cu cat inaintezi, cu atat lucrurile se precipita si devin mai greu de controlat. curgerea fireasca al lucrurilor se blocheaza, caci sunt din ce in ce mai multe goluri de umplut si, chiar in momentul in care imi zic ca "ça y est, ma sufoc" - apare din senin o piesa magica ce se potriveste perfect in structura gaunoasa pe care ma chinui sa o construiesc. si totul o ia de la capat.

vara cea scurta si ciufuta lasa loc unui septembrie mai impaciuitor. eu ma lupt cu valurile de sictir si mai scriu o pagina de ineptii pseudo stiintifice. iar Rachmaninov - el pluteste undeva deasupra sufletului meu (bulversat cum scrie la carte de genialitatea muzicii sale) cu un aer razbunat.
"dar e ok..." HA!!

Playlist pentru un sfarsit mohorat de August

Leonard Cohen - Famous Blue Coat
Mazzy Star - Into Dust
Cranberries - Dreaming my dreams
Bob Dylan - Don't think twice
Gary Jules - Mad world
Tom Waits - Blue Valentines
Earlimart - It's ok to think about the ending
Aaron - U Turn
Great Northern - Drive away
Colin Hay - I don't think i'll ever get over you
Iron & Wine - Watch and Chain

nu, nu am de gand sa-mi tai venele (quoique...) dar trebuie sa "scriu, scriu, scriu" afurisita de teza si am nevoie de un fundal sonor care sa ma priponeasca in fata calculatorului. si azi, se pare, formula secreta e "let the blues rain down on me"

Ploua. E un august neguros si fara chef de viata. neiubit de nimeni in afara de mine. e vreme de spleen; de cautat viitorul sau trecutul in arabescurile norilor de peste drum, de schitat franturi de melodii pe clapele unui surogat de pian. vreme de ramas toata noaptea cu privirea golita de sens in fata unui capitol de teza, ascultand vocea asta ridicol de traita. nascuta batrana.


pianul ...

postcards, rain and jaded cities

my week off from the monotonous nerve grinding of the last few months.
posing as braindead tourist in my own town. lovely, rainy rouen.


and then i had to take my friends to paris. 3 whole days in the city of love! painfully suffocated by his withered pompousness ..ness. miming awe and extatic admiration in front of every golden roof, statue or mural decoration. stumbling along his tired veins, clogged with fellow tourists. paris, the babylon of our days ...

anyway. i'm back. it's been a week away from muse. i thought it was enough to get their stupid music out of my system. but it looks like i have a bad case of addiction. i won't worry, time will eventually take the edge off. it always does.


music on my mind

drifting with the flow

map of the problematique. i find it sort of heartwrenching lately. especially the 'i can't get it right since i lost you ... when will this loneliness be over' part ... oooOOOHHhhh :(

memento tempus

canta-mi, muza, despre ratacitorii de altadata ce-au urcat treptele astea in goana lor nesfarsita dupa Adevar sau Fericire.
vorbeste-mi despre maini ce-au cladit aceste ziduri, despre vieti ce s-au risipit nestiute de nimeni in umbra lor si despre ochi ce s-au ridicat din ce in ce mai rar spre ceruri sperand intr-un marunt gest de incurajare.
sopteste numele celor pe care i-ai privit tracand raul uitarii de pe malul acesta pietros si rece.
suntem naufragiati la poalele trecutului, iar eu mi-am pierdut perspectiva si nu mai reusesc sa disting trasaturile zilei de azi. in ce cosmar laptos si inodor m-am tot invartit pana acum?
nu vreau sa ma mai intorc, lasa-ma sa stau cu tine si vom veghea impreuna peste macinarea chinuita a lumii.

Des etoiles dans les yeux

Sambata noaptea m-am culcat destul de tarzior ... asa pe la 4 jumate ...
Si asta pentru ca am fost ocupata sa recuperez videoclipuri cu concertul Muse de la Glastonbury incarcate pe youtube de catre suflete generoase de dincolo de Canalul Manecii.
Apai, cum zicea si bunica: Sfinte Sisoie!! ... ce atmosfera dementiala! si cand credeam ca nu se poate sa mai urce in intensitate - hop apare si Edge pe scena, si se lanseaza in introul de la "Where the streets have no name" ... caci nu se stie de ce, dar au ales cantecul meu preferat de la U2 ca sa marcheze acest moment simbolic de predare a flacarii sacre a rockului ...
6 minute de MAGIE - patru oameni cu gura pana la urechi pe scena (se poate transmite mai multa placere de a face muzica decat o fac baietii astia?), 140000 de spectatori in extaz la Worthy Farm si o romanca pierduta undeva intr-un colt de Franta care a uitat de toate mizeriile vietii.

Space Mouse Domination

de 3-4 zile incoace am luat-o razna. da' rau de tot.
totul a pornit de la un student care m-a scos din sarite la inceputul saptamanii. cum ca n-am voie sa-i plesnesc, a trebuit sa-mi inghit nervii pana la sfarsitul orei de laborator, dupa care m-am inchis in birou si am scotocit dupa muzica cea mai suparata de care dispun. adica muse - in special microcuts - dementiala versiune hullabaloo ( cea in care matt urla si stupcheste de la un capat la altul ca un cotoi apucat de streche), hysteria si stockholm syndrome(the glastonbury labcoat special cu final apoteotic cu tot).
atata mi-a fost. de-atunci tot intr-o muse live versions o tin: haarp, glastonbury, hullabaloo,rah ... mi-am petrecut sfarsitul saptamana intr-un nerusinat dezmat de decibeli, urmarindu-l incantata pe pe matthew bellamy cum imi extirpa orice sansa de a vrea sa mai ascult altceva decat riffurile lui ucigase si vocea aia sfredelitoare de timpane in urmatoarele saptamani.

"MMMwwwwwOOOIIIaaaaaaa IEEEEEaaaaiiiIIIIIIIAAAAAHhhhh!!!!!" (Microcuts - Live in Montreux)

aiaiai, zi-i, ca bine zici, beautiful retard! mi-am jurat ca ma duc sa-i vad in Wembley in septembrie. ZEE ultimate gig! nu se poate sa ratez asa ceva! sper sa nu se poata ...
iar acum ne calmam, ca maine am cursuri, fire-ar sa fie! Take it away, Matt

singuratatea alergatorului de cursa lunga

cateodata ma intreb ce s-a intamplat cu mine in ultimii ani. cand am devenit atat de dependenta de caldura celor din jur? caci mai nou, ideea de a galopa spre mormant de una singura si nestiuta de nimeni ma infioara. si imi amintesc de o vreme cand gaseam fascinant visul postapocaliptic al lui philip k dick; sa orbitezi de unul singur in jurul pamantului, legand intre ele pe calea undelor ramasitele unei umanitati de care esti separat pe vecie. unde s-a pierdut sentimentul acela minunat de detasare in care ma invaluiam odata? asta o fi insemnand sa imbatranesti; devii slab, vulnerabil si ai nevoie de sprijinul celor din jur ? patetic


rust in the brain

by the way, in cursul saptamanii am ajuns (a cata oara) la concluzia ca never say never. 'blocajul radiohead' de care sufeream de vreo 2 ani incoace pare sa se fi dizolvat in cele din urma. iata-ma deci plonjand din nou in euforia drogului dupa o lunga abstinenta. nu sunt sigura ce inseamna chestia asta - ori mi s-au cicatrizat indeajuns ranile de rezist acum sa privesc in ochi fiara trecutului - ori aplic in mod instinctiv principiul "daca te doare un dinte, da cu capul de perete". creierul nu poate trata simultan mai multi stimuli de aceeasi natura -durere, spaima, placere, atentie - asa ca doar cel mai intens reuseste sa strapunga bariera constientului.

Variatiune pe o tema de Andersen

Intr-o zi demonul alb al cunoasterii a rupt un colt din luna si a slefuit din el o oglinda. Un ochi imens din roca argintie – peste care a lasat sa cada trei picaturi din esenta pura ce-i curgea in vene. Apoi a coborat cu oglinda pana la poalele cerului si a lasat-o pe o creasta de munte, cadou omenirii.
Omenii au venit, atrasi de stralucire, s-au adunat din toate colturile lumii sa se uite in apele adanci ale cunoasterii. Si vazura imaginea lumii, in toata fiinta ei. Pe fata oglinzii se tesea un paienjenis infinit de reflexii in care se contopeau trecut, prezent si viitor, a tot ce-a existat sau ar fi putut sa existe in lume. Dar mintile oamenilor n-au putut cuprinde nesfarsita frumusete a ceea ce li se arata ochilor. Ci in locul ei, au vazut o hidosenie orbitoare, un blestem necurat ce ii ademenise pana la capatul pamantului. Asa ca au luat oglinda fermecata si au aruncat-o din varful muntelui. Oglinda s-a sfarmat in mii de cioburi care s-au raspandit luate de vant si au intrat in ochii si in inimile oamenilor. Si fiecare farama de oglinda continua sa reflecte cate o fateta a lumii...
demonul se ghemui trist la poalele cerului si ramase timp de o eternitate cu ochii pironiti la valsul absurd al destinelor noastre

litania printesei

intr-o doara + un fir de pai

dragul meu blog (blogut, bloghisor)
nu te-am uitat, nu m-am mutat pe alta planeta si nici n-am fost rapita de teroristi. din pacate. sunt tot in coltul meu mizerabil de lume, numarand zilele pana la liberare. dar in perioada asta am o suta de alte lucruri fff importante si urgente de facut, unul mai insuportabil decat altul, asa ca nu-mi prea arde de taiat marunt frunza la catei. prefer sa ma ghemuiesc in pozitie fetala si sa ma las prada vartejului de angoase care ma bantuie din colturile mintii.

Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will obey my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. To wait for it's return. O I know that It will return. Because when the fear has really gone there will be nothing left of me.
(cred ca Herbert se rasuceste in mormant cu aceasta ocazie)

deci vezi tu, credinciosul meu jurnal meu virtual, e vremea asteptarii pentru noi amandoi. vor veni si asfintituri mai frumoase.


far away from here

rostogolirea vesnica a bulgarelui de tarana

irina danseaza. in penumbra serii de vara, pamantul batatorit inghite surd rapaitul frenetic al tocurilor cui, caci irina isi danseaza ceardas-ul indracit in pantofi de lac cu toc de zece centimetri.
irina danseaza si nu stie despre oameni. cati o vor ciopli dupa chipul si asemanarea lor, indesa in cutiute de felurite forme si denumiri. cati o vor transa cu maini dibace, pentru a lua doar ce le e de trebuinta din maruntaiele-i aburinde. cand va obosi sa-si mai peticeasca corpul zdrentuit si-si va lasa apatica ranile sa supureze in vazul tuturor.
irina pulseaza in ritmul viorii si nimeni nu mai vorbeste. fosnetul unduit al rochiei de nylon sculpteaza spirale sincopate in jurul sclipirilor de irisi fierbinti.
Cine e batrana aia cu ochi aposi din coltul incaperii ? de ce ma fixeaza atat de ciudat, ce o supara oare ? nimic, voia doar sa-si aduca aminte de vremea cand mai era ea insasi. Vine des pe-aici, cu toate ca i se rupe sufletul cand te priveste. Nu face nimic, danseaza mai departe.
irina inchide ochii pentru o clipa si in deschide din nou spre stele. in jur e liniste intensa caci muzica a disparut, consumata de sincronismul perfect al miscarii. irina exista acum in spatiul stramt din ochiul vartejului, iar silueta ei se ghiceste tot mai greu dintre umbrele noptii.


lullaby for irina

intoarcere la surse

In zilele astea m-am apucat sa revad Twin Peaks pentru prima data din copilarie. aproape 20 de ani... Cum a fost produs in 1990-1991 si, prin ceva minune, televiziunea maghiara a obtinut drepturile de difuzare prin '92 – se pare ca am descoperit universul sumbru al lui Lynch nu multa vreme dupa restul lumii. Bine, in cazul meu, e mai degraba "nu multa vreme si un pic"; atmosfera episodului pilot a fost atat de apasatoare incat mama hotarase ca serialul nu era pentru ochii mei. Copilul risca sa aiba cosmaruri. Prin urmare, primele episoade le-am vazut tupilata dupa usa salonului, gata sa o zbughesc in pat la orice miscare periculoasa. In mod inexplicabil - in ciuda faptului ca in vremea aceea stiam sa devin invizibila - mama si-a dat seama de prezenta mea ilicita pe dusumeaua holului dinspre camera mea si dintre doua rele (cistita sau cosmaruri) – l-a ales pe al mai mic … asa se face ca mi-am castigat dreptul de a ma instala in fata televizorului in fiecare miercuri dupa jurnal. Dreptul la urmele de nesters asupra mintii mele tinere si influentabile.
Twin Peaks - Zee Master Series … the one that completely rewired my perception of reality almost 20 years ago.
Nu credeam ca, dupa atata timp, va reusi sa-mi captureze intreaga atentie – de unde si hotararea de a-l revedea intr-o perioada in care am atata de lucru. Farmecul desuet al inceputului anilor nouazeci ... Voi putea sa mai scriu la capitolul de bibliografie mi-am zis, cu un ochi la serial – va fi ca o excursie simpatica in trecut. De parca originalitatea si nebunia controlata ar avea ceva a face cu trecerea timpului. Si de parca m-as putea sustrage fortei imense de atractie a abisului lynch-ean.Grava eroare. Iata-ma fericit captiv al ecranului – pentru cel putin 2 zile ...

cerveau en miettes

... sau cand neuronii mi se sinucid in masa.
eu zic plecati, cui ii pasa
cei saraci cu duhul sunt cica fericiti ...


...

cei patru mesageri ai trecutului

radiohead imi evoca mult prea intens o anumita perioada din viata mea si nu mai suport sa ii ascult. am pastrat cu sfintenie intreaga lor discografie, cu live recordings, bootlegs si tot felul de rare versions of this and that - asa cum am pastrat toate fotografiile si filmuletele de atunci - numai ca ma feresc sa le ating. desigur, din cand in cand mai tarasc cate un street spirit pana in lumina winampului, numai ca sa-mi demonstrez ca gata, mi-a trecut, dar stiu prea bine ca e doar o bravada ieftina. n-are cum sa treaca. muzica lor e ritmul in care respiram, gandeam si ma miscam in momentele cele mai fericite si in momentele cele mai mizerabile pe care le-am trait - iar memoria trupului nu se sterge asa de usor. si totusi, cateodata mi se face atat de dor, atat de dor...


this is just a nightmare soon i'm gonna wake up ...

... bruises that wont't heal ...

... if i could be who you wanted ...

... one day i am gonna grow wings ...

din fundul butoiului cu amaraciune

m-am saturat. nu vreau decat sa ma retrag sub o piatra si sa mor. ce platesc de-a trebuit sa renasc in fiinta asta patetica si incapabila de a-si revendica dreptul la fericire? si de ce, o oare, trebuie sa fiu atat de crancen de constienta de greselile pe care le fac ? daca nu pot sa le impiedic, ce sens mai are sa le privesc intamplandu-se ? stiu, stiu ca problemele mele sunt simple mofturi in oceanul fara fund al suferintei umane. dar n-am cum sa le intorc spatele si sa ma prefac ca nu le vad.
nu exista tortura mai mare decat cosmarul propriei minti.


maine ma voi simti mai bine. mai rau nu poate fi.

(Slowly) Unravel

Parca incepe sa semene cu mine coltisorul asta de internet. Vreo doua afise pe pereti, cateva carti - si m-as putea simti ca la mine acasa. O floare poate ... o floare cu petale delicate si parfum hipnotic.


you'll never return it

Teoria micilor catastrofe

Murphy generalizat
Enunt: Consideram f o functie oarecare, definita pe intervalul inchis [a,b]; unde a,b < 00. Daca exista un x, pentru care oricare ar fi epsilon > 0, avem f(x+epsilon) si f(x-epsilon) finite; dar f(x)--> -00; atunci acest x sunt eu.

Semnificatie: Exprimare axiomatica a adevarului universal recunoscut ca o situatie, oricat de banala si necomplicata ar fi ea, risca sa o ia razna in momentul in care e vorba de mine.


...

Exemplificare: Un bancomat poate sa fie perfect functional inainte si dupa, ce imi inghite banii. Si daca nu reuseste sa imi inghita banii, tot mai poate sa imi inghita cardul. Sau macar sa-l demagnetizeze (how the hell is that even possible?!!).
Coada de la casa pe care am ales-o cand fac cumparaturi poate sa avanseze cu viteza luminii, ca tot se se va bloca chiar inaitea mea, la clientul suspicios care tine mortis sa-si verifice chitanta in fata casieritei. Sau la batranelul care vrea neaparat sa achite in lichid totalul de 8, 98 euro si nu reuseste sa numere monedele de 2 centi pentru ca nu le vede prea bine.
Si, in final, cei 7 km si ceva dintre casa si serviciu pot fi foarte bine parcursi in maximum 20 de minute de catre ceilalti participanti la trafic, ca mie in veci mi s-or ivi noi (si cateodata instructive) motive ca sa petrec macar o durata dubla de timp pe drum.
Azi, de exemplu, am traversat orasul in calcaiul a 2 autobuse. Astfel am descoperit ca, daca un singur autobus avanseaza in general cu 30km/h, atunci 2 autobuse consecutive vor avea o viteza de grup de 30/2=15km/h ...

Remarci finale: Postulatul generalizat al lui Murphy (cum de altfel intreaga Teorie a micilor catastrofe) sunt verificate numai in cazul persoanele atinse de incapacitate patologica de a se sincroniza cu restul Universul (a.k.a. tolomaci cronici cu usoare tendinte paranoide).
Si nu, nu sunt singurul reprezentant al acestei nobile specii ... :D

cioburi dintr-un septembrie trecut

"i got high on colours and the sweet scent of automn. i would have given anything for a bit of human warmth but there wasn't any left. the entire line of tender-eyed guys had been sold out; left there on display only to make my longing harder to bear. so i took bitterness and rubbed its leaves against the walls of my barren soul. and then i waited patiently for the end, contemplating the nervous joy of life passing by."

[Lamentations of a blunt spirit]


Asculta mai multe audio Muzica

Viata in sepia

Din colectia "Nu ma simt in stare sa leg doua cuvinte intre ele, dar stiu pe cineva care vorbeste si pentru mine", aliut productions va prezinta in aceasta seara un p'tit coup de blues (subtilizat dintr-unul din filmele mele preferate). Thank you Lord for the Coen brothers :)

Insomnii de primavara

De o zi la alta m-am pomenit ca iarna s-a evaporat si … ça y est, soarele nu mai are chef sa apuna. Il vad de cateva seri incoace cramponandu-se cu incapatanare de acoperisul de peste drum, ca sa-mi inece apartamentul in lumina. Iar eu se pare ca tot nu reusesc sa ma obisnuiesc cu modul in care se dezprimavareaza pe meleagurile astea. E prea multa stralucire, mult prea brusc dupa negura cvasipermanenta a ultimelor luni , iar rotitele mele nu reusesc sa asimileze atata energie. Trebuie ca exista un nume pentru chestia asta. coma fotonica .. excitare atomica .. supradoza de lumina ? este asociată cu o chinuitoare incapacitate de a adormi. Persoana afectata poate prezenta hiperactivitate, gesturi bruste, si un impuls teribil de a se sui pe pereti (datorat probabil lipsei de somn mentionate anterior).


...

Play it again, Donnie

Patru ore de somn (o fi destul pentru unii, ce sa zic, da' io mi-s too old for this shit!), cursuri ... gggrrRRRR, ore intregi de "lucru in echipa" prin laborator (welcome back, porniri sociopate) si, intr-un final apoteotic, amenda pentru exces de viteza in drum spre casa.
Uneori sunt nevoita sa iau masuri drastice pentru a restabili echilibrul universului ...

A fost candva, acasa

Pe când facea plopsorul pere si rachita micsunele, universul mai parea sa aiba un inteles (grav si nobil), iar existenta mea parea sa aiba si ea un rost (neclar, ce-i drept, dar neindoielnic) ...
Puricii sareau de peste tot pana in slava cerului cu potcoave de nouas'noua de ocale dupa ei...
A fost candva o dupa amiaza de vara in care am inchis ochii si mi-am dorit foarte tare sa fiu departe, departe de casa aceea si de necazurile din ea.
Si din pacate Dumnezeu m-a auzit.


...

And off I go again

Hop si eu ma apuc sa-i dau cu blogatul. La urma urmei, e doar o noua forma sub care renaste jurnalul meu cel fara de moarte si fara de corp dar cu o suta de inceputuri. Diferenta cruciala e ca de data asta am renuntat la intimitate. Si vechea mea compulsie de a-mi lasa marturii despre cea care am fost in anumite perioade a vietii se transforma astfel in nevoia de a scrijeli pe internet ‘Am fost aici’, pentru ca altii sa vada .. ca am fost si eu .. aici. Sa vedem cat o dura si treaba asta.