singuratatea alergatorului de cursa lunga

cateodata ma intreb ce s-a intamplat cu mine in ultimii ani. cand am devenit atat de dependenta de caldura celor din jur? caci mai nou, ideea de a galopa spre mormant de una singura si nestiuta de nimeni ma infioara. si imi amintesc de o vreme cand gaseam fascinant visul postapocaliptic al lui philip k dick; sa orbitezi de unul singur in jurul pamantului, legand intre ele pe calea undelor ramasitele unei umanitati de care esti separat pe vecie. unde s-a pierdut sentimentul acela minunat de detasare in care ma invaluiam odata? asta o fi insemnand sa imbatranesti; devii slab, vulnerabil si ai nevoie de sprijinul celor din jur ? patetic


rust in the brain

by the way, in cursul saptamanii am ajuns (a cata oara) la concluzia ca never say never. 'blocajul radiohead' de care sufeream de vreo 2 ani incoace pare sa se fi dizolvat in cele din urma. iata-ma deci plonjand din nou in euforia drogului dupa o lunga abstinenta. nu sunt sigura ce inseamna chestia asta - ori mi s-au cicatrizat indeajuns ranile de rezist acum sa privesc in ochi fiara trecutului - ori aplic in mod instinctiv principiul "daca te doare un dinte, da cu capul de perete". creierul nu poate trata simultan mai multi stimuli de aceeasi natura -durere, spaima, placere, atentie - asa ca doar cel mai intens reuseste sa strapunga bariera constientului.

Variatiune pe o tema de Andersen

Intr-o zi demonul alb al cunoasterii a rupt un colt din luna si a slefuit din el o oglinda. Un ochi imens din roca argintie – peste care a lasat sa cada trei picaturi din esenta pura ce-i curgea in vene. Apoi a coborat cu oglinda pana la poalele cerului si a lasat-o pe o creasta de munte, cadou omenirii.
Omenii au venit, atrasi de stralucire, s-au adunat din toate colturile lumii sa se uite in apele adanci ale cunoasterii. Si vazura imaginea lumii, in toata fiinta ei. Pe fata oglinzii se tesea un paienjenis infinit de reflexii in care se contopeau trecut, prezent si viitor, a tot ce-a existat sau ar fi putut sa existe in lume. Dar mintile oamenilor n-au putut cuprinde nesfarsita frumusete a ceea ce li se arata ochilor. Ci in locul ei, au vazut o hidosenie orbitoare, un blestem necurat ce ii ademenise pana la capatul pamantului. Asa ca au luat oglinda fermecata si au aruncat-o din varful muntelui. Oglinda s-a sfarmat in mii de cioburi care s-au raspandit luate de vant si au intrat in ochii si in inimile oamenilor. Si fiecare farama de oglinda continua sa reflecte cate o fateta a lumii...
demonul se ghemui trist la poalele cerului si ramase timp de o eternitate cu ochii pironiti la valsul absurd al destinelor noastre

litania printesei

intr-o doara + un fir de pai

dragul meu blog (blogut, bloghisor)
nu te-am uitat, nu m-am mutat pe alta planeta si nici n-am fost rapita de teroristi. din pacate. sunt tot in coltul meu mizerabil de lume, numarand zilele pana la liberare. dar in perioada asta am o suta de alte lucruri fff importante si urgente de facut, unul mai insuportabil decat altul, asa ca nu-mi prea arde de taiat marunt frunza la catei. prefer sa ma ghemuiesc in pozitie fetala si sa ma las prada vartejului de angoase care ma bantuie din colturile mintii.

Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will obey my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. To wait for it's return. O I know that It will return. Because when the fear has really gone there will be nothing left of me.
(cred ca Herbert se rasuceste in mormant cu aceasta ocazie)

deci vezi tu, credinciosul meu jurnal meu virtual, e vremea asteptarii pentru noi amandoi. vor veni si asfintituri mai frumoase.


far away from here

rostogolirea vesnica a bulgarelui de tarana

irina danseaza. in penumbra serii de vara, pamantul batatorit inghite surd rapaitul frenetic al tocurilor cui, caci irina isi danseaza ceardas-ul indracit in pantofi de lac cu toc de zece centimetri.
irina danseaza si nu stie despre oameni. cati o vor ciopli dupa chipul si asemanarea lor, indesa in cutiute de felurite forme si denumiri. cati o vor transa cu maini dibace, pentru a lua doar ce le e de trebuinta din maruntaiele-i aburinde. cand va obosi sa-si mai peticeasca corpul zdrentuit si-si va lasa apatica ranile sa supureze in vazul tuturor.
irina pulseaza in ritmul viorii si nimeni nu mai vorbeste. fosnetul unduit al rochiei de nylon sculpteaza spirale sincopate in jurul sclipirilor de irisi fierbinti.
Cine e batrana aia cu ochi aposi din coltul incaperii ? de ce ma fixeaza atat de ciudat, ce o supara oare ? nimic, voia doar sa-si aduca aminte de vremea cand mai era ea insasi. Vine des pe-aici, cu toate ca i se rupe sufletul cand te priveste. Nu face nimic, danseaza mai departe.
irina inchide ochii pentru o clipa si in deschide din nou spre stele. in jur e liniste intensa caci muzica a disparut, consumata de sincronismul perfect al miscarii. irina exista acum in spatiul stramt din ochiul vartejului, iar silueta ei se ghiceste tot mai greu dintre umbrele noptii.


lullaby for irina

intoarcere la surse

In zilele astea m-am apucat sa revad Twin Peaks pentru prima data din copilarie. aproape 20 de ani... Cum a fost produs in 1990-1991 si, prin ceva minune, televiziunea maghiara a obtinut drepturile de difuzare prin '92 – se pare ca am descoperit universul sumbru al lui Lynch nu multa vreme dupa restul lumii. Bine, in cazul meu, e mai degraba "nu multa vreme si un pic"; atmosfera episodului pilot a fost atat de apasatoare incat mama hotarase ca serialul nu era pentru ochii mei. Copilul risca sa aiba cosmaruri. Prin urmare, primele episoade le-am vazut tupilata dupa usa salonului, gata sa o zbughesc in pat la orice miscare periculoasa. In mod inexplicabil - in ciuda faptului ca in vremea aceea stiam sa devin invizibila - mama si-a dat seama de prezenta mea ilicita pe dusumeaua holului dinspre camera mea si dintre doua rele (cistita sau cosmaruri) – l-a ales pe al mai mic … asa se face ca mi-am castigat dreptul de a ma instala in fata televizorului in fiecare miercuri dupa jurnal. Dreptul la urmele de nesters asupra mintii mele tinere si influentabile.
Twin Peaks - Zee Master Series … the one that completely rewired my perception of reality almost 20 years ago.
Nu credeam ca, dupa atata timp, va reusi sa-mi captureze intreaga atentie – de unde si hotararea de a-l revedea intr-o perioada in care am atata de lucru. Farmecul desuet al inceputului anilor nouazeci ... Voi putea sa mai scriu la capitolul de bibliografie mi-am zis, cu un ochi la serial – va fi ca o excursie simpatica in trecut. De parca originalitatea si nebunia controlata ar avea ceva a face cu trecerea timpului. Si de parca m-as putea sustrage fortei imense de atractie a abisului lynch-ean.Grava eroare. Iata-ma fericit captiv al ecranului – pentru cel putin 2 zile ...

cerveau en miettes

... sau cand neuronii mi se sinucid in masa.
eu zic plecati, cui ii pasa
cei saraci cu duhul sunt cica fericiti ...


...

cei patru mesageri ai trecutului

radiohead imi evoca mult prea intens o anumita perioada din viata mea si nu mai suport sa ii ascult. am pastrat cu sfintenie intreaga lor discografie, cu live recordings, bootlegs si tot felul de rare versions of this and that - asa cum am pastrat toate fotografiile si filmuletele de atunci - numai ca ma feresc sa le ating. desigur, din cand in cand mai tarasc cate un street spirit pana in lumina winampului, numai ca sa-mi demonstrez ca gata, mi-a trecut, dar stiu prea bine ca e doar o bravada ieftina. n-are cum sa treaca. muzica lor e ritmul in care respiram, gandeam si ma miscam in momentele cele mai fericite si in momentele cele mai mizerabile pe care le-am trait - iar memoria trupului nu se sterge asa de usor. si totusi, cateodata mi se face atat de dor, atat de dor...


this is just a nightmare soon i'm gonna wake up ...

... bruises that wont't heal ...

... if i could be who you wanted ...

... one day i am gonna grow wings ...